Alegeri în Republica Moldova. Electoratul din două localități, nevoit să voteze în corturi militare

Alegeri în Republica Moldova. Electoratul din două localități, nevoit să voteze în corturi militare
Publicat: 11/07/2021, 16:35

Alegătorii din două localităţi din Republica Moldova votează la alegerile parlamentare anticipate de duminică în corturi, ca urmare a lipsei unor spaţii în care să fie amenajate secţii de votare.

Astfel, persoanele cu drept de vot din satul Bîc din comuna Bubuieci, din suburbia municipiului Chişinău, dar şi cele satul Cigîrleni din raionul Ialoveni îşi exprimă votul în corturi militare, instalate pe terenurile administrate de autorităţile locale.

În localitatea Bîc, cortul a fost amplasat pe terenul sintetic de fotbal. În sat sunt aproape 1.000 de alegători, iar cei care merg la urne care nu par a fi deranjaţi de locaţia în care trebuie să pună ştampila pe buletinul de vot.

„Nu e important cum e secţia de votare. Important este să votăm”, a spus unul dintre localnici.

În schimb, pe fondul unor temperaturi exterioare de peste 30 de grade Celsius, membrii Biroului electoral al Secţiei de votare 227 sunt sufocaţi de căldura din interiorul cortului.

„E atât de cald, că abia stăm aici. Avem două ventilatoare, dar nu e suficient”, a declarat una dintre membrele secţiei de votare.

La cortul din statul Cigîrleni sunt arondaţi aproximativ 1.800 de votanţi.

Republica Moldova organizează duminică alegeri parlamentare anticipate, în contextul dizolvării, în luna aprilie, a celui de-al zecelea legislativ, ca urmare a faptului că nu a reuşit să formeze un guvern în termenul constituţional.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Mașini Fiat, confiscate de autorități din cauza unui abțibild
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×